Şedinţa de lucru

Comandantul îşi aţinti privirea asupra mea şi zice:
- Dar dumneata, tovarăşe locotenent major, ce cauţi aici?
- Tovarăşe maior, raportez: până vine şeful meu, eu îi ţin locul la comandă, drept pentru care m-am prezentat...
- Bine, bine, stai jos! îmi spune, nelăsându-mă să-mi termin fraza.
Apoi continuă să citească ordinul, de parcă nici lui nu i-ar fi venit să creadă ce-i vedeau ochii:
- Fiţi atenţi aici... cică, manifestanţii se vor deda la vandalism şi la alte acte violente... vor striga lozinci anticonstituţionale, antinaţionale, provocatoare la adresa partidului şi statului nostru. Vor fi bine organizaţi, iar ca să se protejeze şi să îngreuneze acţiunea organelor de ordine, vor pune în primele rânduri copiii şi femeile însărcinate. Pentru restabilirea ordinii, armata, miliţia, trupele ministerului de interne pot întrebuinţa armamentul din dotare, făcând uz de armă, potrivit prevederilor regulamentare. Întâi, foc de avertisment în plan vertical, iar dacă lucrurile degenerează, foc la picioare... Ce tot comentezi acolo, tovarăşe locotenent major?
- Nu comentam, tovarăşe maior. Gândeam cu voce tare că nu e posibil să primim un asemenea ordin, noi militarii. Să tragem la picioare, cu mitraliera sau cu tunul?!
- Dumneata gândeşti cam mult. Nu e cazul acum. Deci, unde rămăsesem... Aşa... Ne aşteptăm ca unitatea să fie atacată de grupuri formate din 2-3 oameni. Trupele să fie în alertă, se impune vigilenţă maximă... Are cineva ceva de zis? S-a înţeles, până aici?
- Eu am, tovarăşe maior!
- Zi-ne, ca să auzim şi noi, tovarăşe locotenent major.
- Dacă-mi permiteţi să raportez, mă gândeam că noi suntem un regiment mecanizat aflat în cazarma de dispunere la pace, într-un dispozitiv de apărare...
- Da? Interesant! Şi?
- Şi mă mai gândeam, referitor la ce am învăţat în şcoală despre legile şi principiile luptei armate...
- Tovarăşi ofiţeri, auziţi cine vrea să ne dea lecţii! Vă propun să-l ascultăm! Continuaţi ...
- Mă gândeam la faptul că, mai întâi, ar trebui să existe un scop, un motiv destul de serios pe care să-l aibă un eventual agresor, ca să ne atace. În acest moment, eu nu văd niciunul. Apoi, potrivit legii raportului de forţe, trebuie să existe cel puţin o divizie mecanizată care să-şi desfăşoare forţele pentru a ne ataca. Nu-mi închipui de ce, de unde şi mai ales cum s-ar putea produce aceasta...
- Ajunge, te-am ascultat destul. Nu suntem aici să ascultăm prostiile tale...
- Dar nu-s prostii tovarăşe comandant, era un punct de vedere...
- Ia vezi, că devii şi impertinent!
- Credeam că de aia îi zice şedinţă de lucru, că fiecare poate să-şi spună părerea, mai ales dacă e documentat...
- Ieşi afară, impertinentule...
Aşa s-a încheiat participarea mea la una dintre cele mai importante şedinţe de lucru la care am luat parte. Dialogul de mai sus nu este imaginar, el a avut loc în noaptea de 17/18 decembrie 1989, într-o realitate şi mai amară ca cea de acum.