joi, 21 iunie 2012

ifim - comentarii

    Ideea e că valoarea unui om nu are nicio legătură cu aurul pe care-l poartă sau nu!
Iar mesajul transmis l-aș compara cu un altul, la fel de genial, în care o prințesă își apără virginitatea, cu succes, până la cele mai adânci bătrâneți!:)



     Am onoarea să vă salut!
"Labor improbus, omnia vincit", este sloganul care se poate citi în Aula U.N.Ap.
Mulți au trecut pe acolo, mulți l-au citit, dar puțini l-au însușit și l-au aplicat. Pentru mine, munca perseverentă, învinge totul. Nu că m-aș feri de luptă, dar m-a ferit Dumnezeu ca în cei 31 de ani cât am purtat uniforma Armatei Române, să fiu nevoit să îndrept arma spre o ființă umană.
Sunt onorat că pe cel mai important document pentru mine, o scrisoare de mulțumire a Ministrului Apărării, este semnătura dumneavoastră (pentru domnul Ministru Meleșcanu, care era plecat).
Vă rog să-mi permiteți să vă urez Bun venit în blogosferă!:)
Chiar dacă e virtual, acest univers este lesne accesibil, fără perdea și uneori perfid.
Să vă dea Dumnezeu sănătate și să aduceți Armata României la nivelul de profesionalism, de onoare, de cinste și de respect pe care îl merită!
Servesc Patria!
Col.(r) Ifim Trofimov, ultimul comandant al Batalionului 1 Tancuri Vlad Țepeș din garnizoana Târgoviște



Se cunoaște că unii scriu mult mai rapid decât a citi o pot face. Și asta se poate întâmpla numai cu copy/paste!
Avem cei mai mulți doctori pe cap de locuitor! Asta înseamnă că avem și cele mai multe lucrări științifice. Dar pariez că foarte mulți dintre acești doctori nici nu-și cunosc lucrările, acestea fiind făcute la cooperativele meșteșugărești de doctoranzi, le-am dat eu așa o denumire nevinovată.
Ne place să facem mișto de cei care au reușit în viață prin muncă și inteligență, neavând timp sau pur și simplu fără a da importanță diplomelor și titlurilor. În schimb, nu-i vedem pe cei care au drept unic scop obținerea acestora! De aia nu suntem în stare nici să ne numărăm, iată că a trecut un an și nu am terminat recensământul! 



Timpul nu simte, pentru că nu există.
Timpul nu iubește, pentru că nu există.
Timpul nu trece, pentru că nu există.
Noi suntem cei trecători.
Pentru că simțim, iubim și existăm.
Dar… trecem.



- Sunt boul boilor! Vorba lui Aurel, blajinul erou al lui Ivanușca, încercând să se autocaracterizeze în "Vântul suflă încotro voieşte"... Spun asta pentru că, uitându-mă în sus, la comentarii, sunt singurul care apar cu poză, prenume, gânduri, nume, ADN, nr. telefon, amprente și așa mai departe. 
ElZap, mulțumesc pentru răspuns.



Tot ne-nvârtim, ca surceaua!
Există fabrică de doctori! Numai că aceasta funcționează din plin chiar și pe timp de criză, când producția e pe stoc!
Doctorii făcuți de dragul și dragostea doctoratului, se pot recunoaște foarte ușor: au membrele superioare mai lungi cu câțiva centimetri, datorită devotamentului față de știință și din cauza gravitației.



6 comentarii:

  1. Ceea ce ramane din om e miezul acela ce rezista dupa ce toate diplomele pe care le-a luat, toate articolele, toate cartile scrise, distinctiile, onorurile cu care a fost flatat o viata intreaga au fost pus in sertar si inchise cu cheie.

    Despre aur nu cred ca e simplu sa ne pronuntam, devreme ce prea multi il vor. De la aurul dacilor, al incasilor al portughezilor, etc. etc. drumurile istoriei sunt pavate cu aur si mult, enorm de mult sange.

    O fi el bun la multe treburi, dar cel mai bun este fiidca este putin si nu pote fi bagat la rotativa ca banii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că miezul care rămâne din om este chiar OM-ul!
      Noi suntem oricum aparte. Faptul că dispunem de aur, pentru noi e un mare handicap!:)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Întru totul de acord! Indiferent cât de des l-aș revedea, tot îmi stârnește hazul. Dar acel haz care chiar te face să te simți bine și să râzi cu gura până la urechi!:)

      Ștergere
  3. Spuneati ca: ‘’Avem cei mai mulți doctori pe cap de locuitor! ‘’ As spune ca interesant este ca fff multi civili si-au luat/primit/sustinut doctoratul la… Armata, in domeniul stiintelor militare, securitatii, apararii etc .
    In opinia mea, greseala nu apartine doar politicienilor civili care au devenit doctori. Fireste, dpdv moral si ei sunt vinovati DAR, parerea mea e ca LA ARMATA ESTE MAREA VINA !!!
    Nu sunt rautacios cand afirm ca ar fi interesant de aflat:
    -Cine din Armata si de la ce esaloane le-a aprobat acestor "civili" sa sustina astfel de doctorate;
    -Cine le-au fost indrumatorii/coordonatorii la doctorat?
    -Din cine au fost compuse comisiile de sustinere a tezelor?
    -Cum se face ca UNAp scoate mai multi doctori decit toate facultatile civile?
    -De ce sunt mai multi doctori in stiinte militare, ori generali decit comandanti de plutoane? ETC.
    Mai mult ca sigur ca "reprezentantii militari" s-au bulucit sa-i ajute pe civili: poate iese un ban in plus, poate iese o avansare/promovare, poate imi fac niste relatii sus-puse etc
    Si apoi sa ne mai miram ca acesti politicieni civili cu doctorat militar ne-au faultat si si-au batut joc de noi in privinta pensiilor militare?! Noi suntem romani, noi suntem romani...
    Sunt doar citeva aspecte zise in fuga, dar problemele sunt mult mai serioase si mai grave.
    Comentariile va apartin.
    Toate urarile de bine, Dorel Pietrareanu, FELCER in stiintele militare contemporane de la mine din Cartierul Aparatorii Patriei/ Berceni

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta, dar să ţină cont de ceea ce a spus Socrate:
"Vorbeşte ca să te cunosc".